and that’s what happened.

16 iulie 2006
“relatia” mea cu m. a durat fix 2 intalniri si
jumatate. prima
dupamiaza in care, dupa atatea luni, i-am facut o vizita. ne-am
comportat ca doi imbecili, eu stanjenita de intimitatea grea a
momentului, el fascinat de decolteul meu. asternuturi cu miros de nopti
calde, dezordine , zambetul lui. patul ravasit, dar atat de confortabil.
o seara frumoasa. “… am in pat o femeie atat de frumoasa…”. atat de
complicata, bolnava. am adormit tarziu, in patul meu, razand, partrand
inca pe buze gustul lui sarat. a fost atat de usor. miercuri.
seductie . 
vineri
l-am vizitat din nou. bucataria lui luminoasa , tigari multe, amicitia
noastra, glumele noastre, am ras mult si seara am facut dragoste incet,
ca doi oameni ce n-au uitat inca placerea de a se descoperi. ne-am
reintalnit mai tarziu cu ceilalti, pastrand discretie totala. mi-a fost
dor de prietenii mei, de o noapte pierduta din club in club. just like
in the old times. vineri. placere.
in seara acesta am
renuntat la jocul nostru prostesc. mi-a vorbit rece, m-a facut sa rad
cu lenea si egoismul lui patologic. apoi am fumat. ne-am uitat la sout
park, m-a respins. poate vom locui impreuna curand, si atunci va fi
altfel. nu vreau nimic. sambata. foolish games. 

fuck off, m. niciodata nu va fi altceva pentru mine, doar un copil- clovn . 


webcam

9 iulie 2006
Ma imprietenisem cu un pustan din

Paris
si de cateva saptamani bune priveam fascinata cum seara se aprindeau luminile
pe Champes Elysees, totul prin ochiul de sticla al webcam-ului super performant
al lui Thomas. Copil rasfatat , pierdut in entuziasmul si teribilismul celor 21
de ani petrecuti in lux si confort, ascultand clipa de clipa inima Parisului
pulsand Prima mea lume paralela. Imi arata strazile ude, de la fereastra lui larga, Tu laimez? Oui! respundeam mereu in
franceza mea stalcita, gandindu-ma nu o data cum as putea face oare sa-mi
fortez destinul pe drumul Parisului, al unei idile cu Thomas, incercand sa uit
ca la fel de simplu as fi putut viziona un documentar despre Paris dar el nu
ar fi fost acolo, sa rada de mirarea mea de fiecare data cand aseza vebcam-ul
in fereastra, el care ma astepta seara de seara, un el ca devenise mai real
decat toti prietenii mei apropiati. De ei aproape ca uitasem. Nu puteam insa sa
fiu acolo cu el, in apartametul lui cochet, sa ne iubim scolareste, iar el nu
avea rabdare, voia sa-mi vada sanii, sa ma atinga virtual, sa ne masturbam pe
furis, imaginandu-ne atingerile celuilalt. Am plans, am ras, apoi mi-am luat
ramas bun, m-am rupt cu usurinta totusi de povestea aceasta hilara si
bolnavicioasa. Nu dupa multa vreme, m-a surprins sefa mea, la birou, jucandu-ma cu
webcam-ul, pentru amuzamentul unui amic virtual. Am realizat in clipa aceea ca
devenise unica oglinda in care ma mai priveam si in care imi doream sa ma mai
las privita de cineva. Prietenii mei noii mei prieteni, pentru care abia
asteptam sa vin acasa, pe care ii privem nopti in sir, comunicand intr-un mod
care afara ar fi parut nefiresc. Sa fiu eu, sa fiu asa cum n-as fi indraznit
sa fiu, si oricand sa pot fi altcineva, sa privesc si sa ma las privita ca intr-un BigBrother al carui sfarsit
speram sa nu mai vina niciodata. As muri fara cuvinte. Sa privesc, sa ascult si
sa vorbesc  suplinise orice alta nevoie,
atrofiase orice alt simt.

Dependenta?! Nu stiu sa las sa treaca aceste momente ca si
cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ca si cum virtualitatea ultimului an s-ar fi consumat
fara urme in sufletul meu, fara amprente pe pielea mea, fara desenul
trasaturilor sale intiparite pe retina. Lumea mea virtuala s-a dizolvat  cu
repeziciune atunci cand am simtit ca SIMT, luand o forma unica si
singulara, noua mea realitate.
L-am privit de atatea ori aprinzandu-si o tigara, am simtit in nari
mirosul de
tabac, i-am mangaiat obrajii pe sticla monitorului, m-am lasat trezita
dimineata de ceasul din camera lui, am baut impreuna din aceeasi cafea ,
am
dansat si am facut dragoste mai intens ca niciodata.  Si am vrut
mai mult, mai mult… mai mult… iar acum nu mai stiu sa vin inapoi.

 

nu cer mult.

8 iulie 2006
cineva cunoscut a spus de curand asa:  “pentru ca sunt de principiu ca degeaba tragi o viata intreaga pentru un
apartament si o masina dar nu apuci sa vezi nici macar Nisipurile de Aur din
Bulgaria. Prefer sa traiesc in chirie “
si
eu imi doresc sa vad lumea. am 26 de ani si n-am vazut niciodata
granitele acestei tari minuscule. n-am parcurs nici macar
transfagarasanul. m-am bucurat mereu sa lenevesc pe malul marii, sa
beau un vin pe o terasa de litoral, sa fac o plimbare scurta in poiana
brasov, sa injur de cateva ori lipsa de civilizatie din bucuresti, sa
admir in fuga, cu ochi de profan, arhitectura clujului si iasului…
apoi sa vin acasa abia asteptand sa strang din nou in brate perna mea,
in patul meu, in camera mea, alaturi de ai mei. amintiri in culori
palide, amintirile mele frumoase, dar atat de firave atunci cand ma
gandesc la frumusetea indescriptibila a acestei lumi. ma multumesc cu
putin, pentru ca asa constientizez intr-o mult mai mica masura
nimicenia vietii mele.
dar
nu vreau sa locuiesc in chirie. vreau o casuta a mea, o camera macar,
cu ferestre mari, cu perdele vaporoase si draperii grele,  cu un
pat mare, asternuturi curate, aer curat, covorase pufoase si
decoratiuni alese de mine si dramuite din salar . bucuria de a fi acasa,
de a ma intoarce seara in patul meu, de a bate un cui in peretele casei
mele, de a aspira praful meu, de a lipi numele meu pe cutia postala.
vreau
sa-mi gasesc locul, sa ma simt acasa, sa descopar confortul, siguranta
si intimitatea unui spatiu pe care sa-l definesc ca fiind AL MEU. iar
apoi sa plec in vacanta in cele mai minunate locuri din lume.

i wish i could dream forever.

2 iulie 2006
nu mai vreau sa-mi uit visele, o realitate mai vie decat orice secunda de aici. 
 
later edit , in the afternoon: Happy Birthday , my friend! Ramai copil mereu.
 

never, written, high, enough

2 iulie 2006
nu-mi amintesc deloc cum e orgasmul acum. cum simt, sa tastez cu
doar o mana, tatuajul de pe piele, sa-i fac poza, cum am ras nici nu
mai stiam cat si de ce.  
am citit undeva de cum o sa ia
parintii americani pedepse pentru ce scriu copii lor minori in
blogurile personale, cat de aiurea ar fi sa trec de la canicula la
racoare, sa nu mai ascult El fuego interior (cata concentrare
acum, la grammar si spelling, ca atunci cand conduc si toate simturile
sunt trezite la maxim ) mai bine as asculta porcaria aia cu “vine
politia, imi ia toata marfaaaa, … ” how stupid!
nu-mi ia
nimic, nici macar…  mi-a
fugit somnul, era tot ce mai aveam in momentul asta, dar ce pacat, iar
scriu cu ambele maini si cu una ar trebui sa fac altceva, sa vad cum e,
niciodata nu tin minte…
 
ma joc. a quai… azi
a fost ziua lui mokia, i-am facut surprise party , cu baloane, coifuri,
tort si 30 de lumanari, cu una in plus cum am uzit ca poarta noroc
pentru anul ce vine. uneori ma atrage enorm, toata joaca asta
erotico-amicala, cuvinte mute, ma simt uneori ca o pustoaica.
si uneori as vrea sa-l simt… sa simtim amandoi.
nu pot. e jovial, e tandru, are rabdare sa-mi faca in
par ore in sir, sa-mi respire pe gat, sa-mi atinga pielea cu varful
limbii calde, dar nu, mi-e mai bine asa singura, in
ritmul meu, viata mea cu minutele ce trec atat de greu. mokia mi-a
promis un dans, ca si cum ar insemna ceva pentru mine, n-a fost
niciodata un prieten apropiat, intr-o zi voi fi altcineva si voi uita complet de existenta lui. un dans, marti. sau candva.

n-am rabdare.

29 iunie 2006
ma inspaimanta fuga aceasta continua a timpului, pierderea
clipelor pe care nici macar nu am rabdare sa le traiesc. as vrea sa ma
conserv intr-o cutie frigorifica, sa ma trezesc doar atunci cand “mi
s-a pregatit ceva”, sa nu imbatranesc, sa nu ma consum, dar sa nu pierd
totusi nimic din culoarea zilelor si din linistea acestor nopti ce nu
se sfarsesc, dar trec mult prea repede atunci cand reusesc sa adorm.
vreau
racoare, ma oboseste canicula aceasta urbana, transpiratia
omniprezenta, praful si aerul fierbinte, vreau acasa.ro /1-milion” title=” acasa.ro /1-milion” title=”1 milion”>1 milion “>1 milion de dolari ca
sa-mi fac o piscina imensa in care sa ma mut pana la toamna. silly
thoughts. 
 

so far away!

24 iunie 2006
saptamani pierdute, atata timp golit de amintiri… oboseala si
apatie, sila si disperare. RABDARE. imi lipseste. imi ceri, nu mai am.

inchin
acest pahar in fata baietelului tau nou nascut, in fata bucuriei de
a-ti tine copilul in brate… nu e al meu, nu sunt eu cea care ti-a
daruit acest mic miracol, nu voi putea fi niciodata o mama buna pentru
copii tai, pentru ca te iubesc prea mult, nu vreau acum sa te impart cu
nimeni, nici macar cu proprii nostri copii.dorinta de a te avea egoist,
de a-ti poseda sufletul si mintea, de a fi doar noi doi, de a trai cu
foame fiecare clipa, intimitate si timp doar pentru noi… avem atatea
de recuperat! secunde care nu se vor intoarce niciodata pentru a le
trai impreuna. secunde ce pier, se duc departe si duc cu ele intreg
procesul constiintei mele.

pentru
tine am ramas curata saptamani intregi. am obosit. cateva fumuri,
ameteala si zborul… senzatii light, surogat patetic al betiei de
tine, dar  departe de lumina obscura a cluburilor, de pastile,
de  orice tentatie bolnavicioasa.  nu e usor, tu nu intelegi.

 

am
vizionat in seara aceasta memoriile unei gheisa.  am vazut ceva
acolo,  era oglinda fanteziilor tale,  ma vedeam
asteptandu-te intr-o camera cu draperiile trase, cu betigase
orientale  fumegand discret, cu lumanari calauzindu-ti pasii spre
masuta pe care iti pregatisem un ceai.  m-am ridicat usor si cu un
gest delicat te-am invitat alaturi. fata pudrata, pometii roz, buzele
rosii, ochii puternic conturati, kimonoul… erai fericit. fericirea
aceasta o caut in gesturile tale, in fiecare privire a ta, bucuria de a
te lasa surprins de dragostea mea, linistea si gingasia unor gesturi
nascute sa te aline si sa-ti alinte sufletul.

sunt patetica.
ziua aceasta poate va veni candva. acum nu, acum eu fumez si scriu,
ascult gotan project si zambesc gol, te vad ajutandu-ti sotia sa
alapteze, te simt macinat de dorul de noi, de nerabdarea clipei cand
tot masacrul acesta al sufletelor se va sfarsi si ne va elibera unul
spre celalat.

iarta-ma . iarta-ma ca de fiecare data cand ma doare si tu simti de
acolo, de atat de departe, cu fiecare celula, chinul meu. astept
cuminte, asa cum ti-am promis, ma rog sa vii inainte sa fie prea tarziu.


sunday morning.

14 mai 2006
a plecat. another one.

imi place sa fiu eu cea care
incuie usa in urma pasilor straini. imi place apartamentul meu. sa stau
intinsa pe jos, sa ma joc cu degetele pe modelul enervant de geometric
al covorului. sa-mi amintesc. sa incui usa, sa-mi aprind o tigara, sa
ma intind… laying down… i’m down. so deep, in deep shit.

trag
tastatura spre mine si scriu. murderer. there’s something about those
little pills, the thrill, until they kill a million brain cells… oare
cati neuroni am ucis azi noapte? si cum se duc atat de simplu, atat de
mic, rotund si alb, banii pe care ii muncesc in fiecare zi ratata a
vietii mele… apoi red bull, o sticla de whiskey … oare ce a mai curs in
mine? it’s never enough. daca intr-o noapte ma voi prabusi pe pavajul
strazii si de acolo mi se va deschide un sir nesfarsit de trepte…
this is the road to heaven, this is the road to hell… incepusem azi
noapte sa tip, toata lumea acea, ingramadita intr-un spatiu nefiresc
delimitat de ratiune… ar fi trebuit sa dispara cu totii, sa se
dizolve, sa raman doar eu… trebuie sa-mi amintesc. de acum inainte
vreau sa-mi amintesc tot. pierd clipe, ma pierd in lumi nesfarsite, de
care uit apoi… si nu vreau sa uit, nu vreau sa ma mai intorc de acolo.
 

one of these mornings i’ll be gone. poate voi muri. poate ma vei gasi
inaite sa plec si ma vei salva. pentru ca tu esti lumea in care caut eu
sa ma pierd, caut drumul spre tine si nu te gasesc! the pain is too
hard. vin acasa si-mi place sa ma las mangaiata ore in sir. nu deschid
ochii, nu vorbesc, nu vreau sa cunosc. palme straine pe trupul meu,
niciodata atingerea degetelor tale, niciodata tu… te caut, stiu ca
farame din fiinta ta exista in fiecare barbat din acest univers si
atunci vreau acel putin de la fiecare, ma arunc cu disperare in carca
fiecarui purtator de testosteron , lumi strambe in care nu esti tu,
niciodata nu esti tu! am impresia ca daca nu deschid ochii nici o
clipa, pot transforma fiecare senzatie intr-un substitut al universului
nostru interzis, imposibil, ireal.
cum
simti tu cand ma pierd… cum distantele mor, totul te cheama, vocea ta
era atat de trista in dimineata aceasta! … nici macar nu m-am ridicat
din pat. de ce sa plec, de ce sa ascund raul si uratul din mine?! ma
intrebai cu cine sunt, ma intrebai daca te aud, daca inteleg ce-mi
spui… strangeam pleoapele, ma cuibarisem in brate straine de noi si
iti vorbeam, te-am ranit cu simple cuvinte, un adevar pe care vreau sa
il cunosti, ca sa intelegi ca numai tu ma poti smulge din acest rahat.
apoi el, care ma intreba de ce nu inchid, obiect de uz, murdarindu-mi
asternuturile cu un miros ce nu era al tau. de ce faci asta? m-a
intrebat in timp ce-mi framanta cealalata ureche in dinti si am ras,
murisem inca putin in mine si tu plangeai murind odata cu mine.
my baby.
de
cand te-am lasat in urma acelui tren mizerabil nu mai stiu unde merg.
incerc si nu mai pot face dragoste cu niciunul din acesti cunoscuti, ii
caut, ii chem si ei vin, iar eu nu pot. vreau sa ma tina in brate, sa
ma stranga tare tare, ca pe un copil, si adorm, visez mereu si mereu
secundele in care nu mai stiam unde te sfarsesti tu si incep eu, nimic
nu ajunge acolo, sa ma trezeasca, sa ma faca sa simt din nou.
plec acum, ma imbrac imi iau masina si fug afara din orasul asta care ziua imi devine complet strain. ma ascund.
imi
pare rau acum. il stiu pe nego de atatia ani, insa mereu straini, mereu
agatandu-ma de buzele lui carnoase atunci cand oboseala ma arunca in
sfarsit pe o canapea… niciodata nu am vrut mai mult, mi-a fost frica
mereu ca e genul acela care ar putea ajunge sa-mi placa mai mult decat
vreau. nu l-am mintit nici azi, mi-e drag dar atat. si tu nu stii, tu
crezi acum ca din nou am facut un rahat, ca singura cu un strain in
casa mea ar putea sa mi se intample orice… poate asa ma vei iubi mai
putin si noi doi vom cobori inapoi, pe pamant.

so simple.

13 mai 2006
MDMA
3,4-methyleendioxymethamfetamine

 
so simple . just chemistry . 
 


sober.

13 mai 2006

Invata
sa te iubesti. Esti frumoasa pentru ca esti femeie. Tocmai am citit acest
lucru undeva, acum cateva momente. M-am privit in oglinda din fata mea si am
inceput sa rad. Nu ma vad frumoasa. Nu citesc pe chipul meu senzualitate ,
frumusete angelica, delicatete nu vad nimic. Ma privesc si zambesc totusi,
pentru ca sunt eu, ma accept si ma bucur de ceea ce sunt. Am 26 de ani si pana
intr-o noapte caniculara a verii trecute nu m-am cunoscut cu nimic, traisem un
sfert de veac cu iluzia ca stiu tot, ca am simtit tot, ca am incercat tot. De
fapt nu stiam nimic. Eram doar una din acele milioane de femei care se mint
grotesc cu gandul ca prezenta unui barbat este necesara si suficienta pentru a
defini placerea. De acolo pleca fiecare traire erotica , acolo se oprea. Si era
bine, imi era bine, ma simteam implinita, corpul meu era un teritoriu pe care
nu incercasem niciodata sa-l explorez doar pentru mine, pentru a ma descoperi
si analiza ca fiinta senzitiva.


Apoi,
in acea noapte, am participat la o revolutie a fiecarei celule a trupului meu.
Si m-am simtit infranta. Palmele mele descoperisera placerea de a-mi mangaia
propria piele, corpul meu a invatat sa vibreze in ritmul acestor atingeri,
sexul meu a invatat raspunda acestei forme de tandrete si excitatie cu totul
altfel. Orgasm. Un cuvant, o idee care s-a dizolvat in amintirea acelei nopti.
Am plans apoi, pentru irosirea atator clipe in care nu am stiut sa ma simt asa,
in care nu mi-am permis sa simt doar pentru mine, doar pentru trupul si
sufletul meu. De atunci sunt altcineva.
Detasare, abandon, intimitate.


Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X